A devenit o tradiţie ca revelionul pe stil vechi să fie marcat de localnicii din satul Slobozia, comuna Gârceni, alături de autorități.

După ce au fost uraţi de localnici în mijlocul drumului, preşedintele CJ Vaslui, Dumitru Buzatu, şi vicepreşedintele, Vasile Mariciuc, alături de alţi invitaţi, s-au retras într-un bufet sătesc pentru a cinsti trecerea dintre ani.

”Ne bucurăm de invitaţii noştri, de vremea da afară, cu multă zăpadă. Ne mândrim cu faptul că putem menţine aceste tradiţii de iarnă şi că vin din urmă şi tineri, dornici să continue obiceiurile specifice anului nou. Sperăm să avem parte de un an nou cu realizări”, a spus primarul Sorin Scutelnicu.

Aproximativ 1.800 de creștini de rit vechi din județ au sărbătorit Revelionul, din care 500 provin din comuna Gârceni.

”Am participat cu mare plăcere la această sărbătoare organizată de primarul comunei, Sorin Scutelnicu. M-am simţit foarte bine, la fel ca şi colegii mei. Am militat întotdeauna pentru menținerea identității culturale în toate localitățile. Le dorim tuturor un an 2019 cu sănătate, prosperitate și împliniri”, a declarat preşedintele CJ Vaslui, Dumitru Buzatu.

Petrecerea de Revelion pe stil vechi de la Slobozia s-a încheiat după miezul nopţii.

GALERIE FOTO

 

 

Articolul precedentUn băiat din Băcești, în stare critică, după ce a fost mușcat de un câine
Articolul următorCărți de identitate false descoperite la controlul de frontieră