Orașele din România sunt o bombă cu ceas în caz de cutremur, avertizează specialiștii din energie. Asta pentru că, spre deosebire de alte țări europene unde încălzirea se face prin sisteme de termoficare iar aragazele sunt electrice, în țara noastră majoritatea apartamentelor sunt alimentate cu gaze.

 

Specialiștii avertizează că orașele din țara noastră sunt împânzite cu astfel de rețele de conducte de gaze naturale, rețele care sunt extrem de periculoase în caz de cutremur.

Gradul ridicat de periculozitate este dat de faptul că, dacă, în teorie, există directive care ne obligă să modernizăm aceste conducte, astfel încât ele să poată să se oprească automat în caz de cutremur sau să poată fi oprite de la distanță în caz de calamitate, ei bine, în practică, spun specialiștii, aceste directive nu sunt întotdeauna respectate în țara noastră. Din această cauză, în foarte multe situații avem în aceleași conducte vechi care nu pot fi oprite automat și care, în caz de cutremur, ar putea exploda.

Bineînțeles, asta înseamnă mai multe victime. De asemenea, poate însemna și un pericol real pentru echipele de salvare, care ar interveni în urma unui cutremur, ba chiar ar putea însemna oprirea misiunilor de salvare astfel încât să nu fie pusă în pericol și viața salvatorilor.

Tocmai de aceea, specialiștii avertizează că este nevoie de intervenții și pe această parte, pe partea energetică, de renovare a acestor rețele de gaze, astfel încât țara noastră să fie într-adevăr sigură în caz de cutremur.

Articolul precedentRomânii au prins frică de cutremure: „La ce etaj ai cele mai mari șanse de supraviețuire?”
Articolul următorS-a stabilit țara în care se va organiza următoarea ediție a Cupei Mondiale a Cluburilor