Un bărbat în vârstă de 52 de ani, din Perieni, a ajuns în stare gravă la spitalul municipal de urgență „Elena Beldiman” din Bârlad, după ce s-a răsturnat cu un ATV. Incidentul s-a petrecut aseară, în jurul orei 20:00.
Adrian V. (52 de ani) s-a urcat aseară pe un ATV și a plecat la plimbare pe străzile din localitatea Perieni. La un moment dat, acesta nu a mai putut stăpâni vehiculul și s-a răsturnat. Speriat de zgomotul produs în urma răsturnării, un vecin a ieșit afară și l-a găsit pe Adrian V. într-o baltă de sânge.
La fața locului a fost solicitată o ambulanță care a transportat victima la spitalul din municipiul Bârlad.
„A fost găsit pe stradă, comatos, cu traumatism cranian, cu lovituri la nivelul ochilor și nasului. A fost intubat și transportat la spitalul Bârlad, unde i se vor face investigații la Computerul Tomograf și, cel mai probabil, va fi transferat la Iași, în funcție de rezultatul investigațiilor”, a precizat medicul urgentist Dan Ungureanu.
Polițiștii efectuează acum cercetări pentru a stabili circumnstanțele producerii accidentului.