Peste 210 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne au acționat zilele trecute, la nivel județean, pentru verificarea respectării măsurilor de protecție sanitară în contextul pandemiei CO-VID19.

În vederea prevenirii răspândirii virusului Covid 19, Inspectoratul de Politie Județean Vaslui, cu sprijinul Instituției Prefectului, Jandarmeriei și Poliției Locale, reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență,  Protecției Consumatorului,  Direcției de Sănătate Publică,   Direcției Santitar – Veterinare și  Inspectoratului Teritorial de Muncă Vaslui, intensifică activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Au fost vizate în mod special zonele aglomerate, centrele comerciale, piețele, târgurile, restaurantele și terasele precum și mijloacele de transport în comun. În cadrul acțiunii au avut loc și activități preventive de informare, dar și de verificare a modului de respectare a normelor legale în vigoare în mijloacele de transport în comun pe timpul stării de alertă.

Astfel, în ultimele 3 zile, au fost legitimate peste 600 de persoane, peste  120 de societăți verificate și peste 45 de autovehicule, în total au fost aplicate peste 100 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 31.000 de lei.

Dintre a acestea au fost aplicate 37 sancțiuni pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, în valoare de peste 1.500 de lei, 12 sancțiuni în conformitate cu Legea 12/1990, în valoare de peste 15.000 de lei și 7 sancțiuni, in conformitate cu Legea 61/1991, în valoare de 700 de lei. Totodată polițiștii au aplicat un număr de 39 de sancțiuni contravenționale la OUG 195/2002 în valoare de peste 12.000 de lei

Sursa: Realitatea de Vaslui

Articolul precedentCaz de pesta porcină în comuna Zăpodeni
Articolul următorO femeie de 32 de ani a incendiat locuința unde locuia cu chirie