Peste 500 de copii, însoțiți de adulți, vor fi prezenți în această seară pe Arena Națională, la meciul România-Norvegia, din preliminariile EURO 2020.

Mare parte dintre ei provin de la școlile de fotbal din județ, însă mai sunt și copii care provin din mediul rural.

Exemplu este primărița comunei Zorleni, Paula Hultoană, care s-a ocupat pentru accesul a 47 de copii din comunitate la meciul naționalei lui Cosmin Contra.

Micuții s-au înarmat cu steaguri tricolore, dar și cu pancarte, cu mesaje de susținere pentru naționala României.

Și clubul Hușana Huși a trimis pe Arena Națională reprezentanți. 47 de copii, alături de însoțitori au plecat la ora prânzului către Capitală.

De asemenea, Flacăra Munteni de Sus a trimis susținători pe Arena Națională. 60 de copii, îmbrăcați în tricouri roșu, galben și albastru vor striga ”Hai România!” în această seară, începând cu ora 21.45.

Alți 50 de copii au fost trimiși la meci de Atletic Club Bârlad, care au plecat cu un autocar și vor fi susținătorii României la meciul cu Norvegia.

FRF anunță că echipa antrenată de Cosmin Contra va avea peste 30.000 de susținători pe Arena Națională.

Articolul precedentInspectorii ITM Vaslui au dat amenzi usturătoare pentru munca la negru
Articolul următorDosar penal pentru conducător auto din Huși. Ce gest inconștient ce a făcut bărbatul.