În perioada 15-17 noiembrie, Vasluiul găzduiește un alt eveniment de amploare. Timp de trei zile, cei mai buni sportivi din România se vor regăsi în municipiul nostru, pentru a se lupta pentru medalii la Cupa României la taekwon-do ITF.

Federația Română de Taekwon-do ITF a delegat clubul Sulsa Vaslui să se ocupe de organizarea ediției din acest an, ținând cont că președintele clubului este și vicepreședinte al federației.

Marius Ionicescu a găsit un partener de nădejde în Primăria Vaslui, iar împreună vor încerca să ofere o competiție reușită, astfel încât cei 500 de sportivi și antrenori participanți să plece cu cele mai bune impresii de la Vaslui.

”Avem emoții, fiindcă Sulsa se află la prima organizare a unei competiții de nivel național. E o presiune în plus, mai ales că sunt vicepreședinte al Federației. Trebuie să ieșim perfect cu toată organizarea. Mulțumim Primăriei Vaslui pentru sprijin. Ei sunt partenerii acestui eveniment. Sperăm să se simt bine la Vaslui, iar la final să-și dorească să mai vină la noi”, a spus Marius Ionicescu.

Eleodor Gheorghia, vicepreședintele Sulsa Vaslui, susține că această competiție va reprezenta o bună propagandă pentru Vaslui.

 

Articolul precedentStudiu. Ce se întâmplă cu creierul unei persoane când aude melodia preferată
Articolul următorȘofer preluat de elicopterul SMURD după ce mașina sa a fost lovită de un tren – FOTO