Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Podul Înalt” al Județului Vasluiu a intervenit cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de intervenție și comandă, un ofițer și 17 subofițeri, pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un magazin și o locuință din localitatea Dumești, comuna Dumești.
Primul echipaj trimis la locul intervenției a fost cel de la Garda II Negrești, aflat la aproximativ 24 kilometri față de locul incendiuluim.
Urmare a informațiilor primite privind amploarea incendiului, din dispeceratul unității s-a luat hotărârea ca la fața locului să fie deplasate încă două autospeciale de stingere cu apă și spumă ( autospeciale de mare capacitate) și echipajele aferente din cadrul Detașamentului de pompieri Vaslui.
La sosirea primului echipaj de intervenție, cel de la Garda II Negrești, incendiul se manifesta prin ardere generalizată la nivelul podului, în spațiile de comercializare și în magaziile pentru depozitare.
În spațiile pentru depozitare se aflau materiale plastice, produse alimentare, de menaj și material lemnos.
La sosirea echipajelor de pompieri trimise din Detașamentul Vaslui, doi dintre subofițerii operativi au fost agresați de către unul dintre apropiații proprietarei spațiului comercial, acesta fiind încurajat și de alți localnici. Agresorul l-a amenințat și pe comandantul intervenției. Pentru a-și putea duce la îndeplinire misiunea, pompierii au solicitat sprijinul forțelor de ordine, la fața locului fiind trimise patru echipaje de poliție și un echipaj de jandarmi.
Pompierii militari agresați au putut să își continue intervenția. După mai mult de zece ore de muncă asiduă, pompierii militari au reușit lichidarea incendiului.
Au ars: aproximativ 450 metri pătrați acoperiș din tablă pe astereală din lemn, circa 60 metri pătrați spațiu de locuit, o parte din arhiva societății și aproximativ 300 metri pătrați tavan pe structură din lemn.
Din cele trei spații pentru depozitare, au ars produse alimentare, produse din lemn și materiale plastice, diverse textile și articole de menaj.
Au fost salvate cinci vitrine frigorifice, o linie frigorifică, un automat pentru cafea, diverse produse alimentare și produse textele.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un coș de fum neprotejat termic față de materialele combustibile din apropiere.
Celelalte aspecte privind evenimentele din timpul intervenției sunt cercetate de instituțiile abilitate în acest sens.
Sursa: Realitatea de Vaslui