Un scandal de proporții stă să izbucnească asupra proiectului „Variantei de ocolire” a municipiului Bârlad, după ce listele cu expropieri ale terenurilor au ajuns în spațiul public.

Un executor judecătoresc, Alin Silitra, suspectează o fraudă cu fonduri europene și aduce acuze extrem de grave asupra celor din Ministerul Transporturilor pentru neconcordanța datelor înscrise și transmise în vederea alocării despăgubirilor în ceea ce privește terenurile aflate pe traseul Șoselei de Centură.

Practic, Alin Silitra, arată că  există o neconcordanță la imobilele de la punctele 1 si 2 din tabel, cărora le aparțin respectivele coordonate cadastrale, dar au cu totul alte suprafețe și se află în proprietatea altor persoane decât cele indicate în anexa nr.2.

În top pe lista despăgubirilor, nimeni altul decât „creditorul” șefului Poliției Municipale Vaslui

S.C. KIDCOR IMPEX – S.R.L. – firmă controlată de Cordaș Marius Ioan – 1.571.335 lei

Cordaș Marius Ioan este nimeni altul decât cel care a fost suspect de fraude informatice într-un dosar din anul 2015, când la Bârlad au venit agenți FBI pentru a asista la percheziții la gruparea din care acesta era suspectat că făcea parte. Prejudiciul în dosarul respectiv depășește 40 de milioane de dolari.

Deși în primă fază, pe numele suspecților s-au emis mandate de arestare și plasați apoi sub control judiciar, la aproape 4 ani distanță, pe rolul instanțelor de judecată din România nu există nici o cauză pe rol.

Tot de numele lui Cordaș Marius Ioan este legat și scandalul media în care actualul șef al Poliției Municipale Vaslui, cms.şef Cătălin-Ioan Bejinaru-Manoilă a luat suma de 25.000 de euro împrumut. Împrumutul apărea chiar și în declarația de avere a polițistului, însă mai marii din Ministerul de Interne au aflat din presă, după ce reporterii noștri au publicat informațiile.

Polițistul a fost ulterior cercetat disciplinar, însă cauza a fost clasată, deoarece jurnaliștii au publicat mult prea târziu și astfel a intervenit termenul de prescripție (!).

Următorii doi clasați la despăgubiri

S.C. SMART SET IMPEX – S.R.L. – 259.060 lei

S.C. BERLIN – S.R.L. – 221.525 lei

Foto/Alin Silitra

Posibilă fraudă, între 1,5 și 2 milioane de lei – fonduri europene (FEDR), sau, cel puțin, gravă neglijență și incompetență crasă, la nivel guvernamental

„Prin Hotărârea nr. 637/2019 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național „Varianta de ocolire Bârlad”, publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 721 din 02 septembrie 2019, în vigoare de la data publicării, Guvernul României aprobă declanșarea procedurii de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național „Varianta de ocolire Bârlad”, situat pe amplasamentul prevăzut la art. 1, aflate pe raza localităților Bârlad, Zorleni și Grivița, din județul Vaslui, expropriator fiind statul român, reprezentat de Ministerul Transporturilor, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere – S.A.

Totodată, se aprobă lista cuprinzând imobilele proprietate privată supuse exproprierii lista proprietarilor și a altor titulari de drepturi reale ale căror imobile sunt afectate de coridorul de expropriere, precum și sumele individuale aferente despăgubirilor estimate de către expropriator pe baza raportului de evaluare întocmit, având în vedere expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici, potrivit anexei nr. 2.

Și aici apar problemele:

Studiind anexa nr.2, observăm că, dintr-un total de 108 imobile, situate pe raza UAT-urilor Bârlad, Grivița și Zorleni, pentru exproprierea cărora s-a alocat suma totala de 2.279.223 lei, cea mai mare parte a sumei în cauză (2.051.920 lei) este alocată singurelor trei imobile din municipiul Bârlad, de pe listă, iar dintre acestea trei, cei mai mulți bani (1.571.335 lei) sunt primiți de către S.C. KIDCOR IMPEX – S.R.L., societate care a încheiat anul 2018 cu total active raportate la A.N.A.F. in valoare de doar 256.784,00 lei (de unde întrebarea firească – pentru ce bun/drept patrimonial poate primi mai bine de 1,5 milioane de lei o societate care are în patrimoniu bunuri care valorează puțin peste 0,25 milioane de lei – ADICĂ DE ȘASE ORI MAI PUȚIN), și care e administrată de omul de afaceri Cordaș Marius Ioan, de al cărui nume a fost legat, de-a lungul timpului, de acuzații de cămătărie, fraude informatice și legături dubioase cu șefi din I.P.J. Vaslui.

Dar să zicem că asta nu-i foarte grăitor, câtă vreme nu ești economist/contabil de profesie. Problema e că, verificând coordonatele cadastrale (Nr. cad/topo, respectiv Nr. CF), indicate in anexa 2, pentru primele trei imobile (din Bârlad – verificare pe care o poate face oricine, online – dacă își face un cont pe portalul ANCPI, contra unei taxe de 20 lei/CF, ori direct la sediul BCPI Bârlad, completând o cerere si plătind o taxa de 25 lei/CF), se constată ca imobilele de la punctele 1 si 2 din tabel, cărora le aparțin respectivele coordonate cadastrale, au cu totul alte suprafețe și se află în proprietatea altor persoane decât cele indicate în anexa nr.2., extinzând verificarea respectivelor coordonate cadastrale și pentru celelalte doua UAT-uri (Grivița si Zorleni), constatându-se aceleași deficiențe, iar în cazul imobilului de la punctul 3 din tabel, acesta neputând fi identificat automat de către ANCPI, pe baza Nr. cad. si de C.F. indicat, în niciuna dintre cele trei UAT-uri vizate de expropriere.

Conform Art.3 alin. (1) sumele individuale estimate de expropriator, aferente despăgubirilor pentru imobilele proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național „Varianta de ocolire Bârlad”, situate pe amplasamentul prevăzut la art. 1, aflate pe raza localităților Bârlad, Zorleni și Grivița din județul Vaslui, sunt în cuantum total de 2.279,3 mii lei și sunt alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, în conformitate cu Legea bugetului de stat pe anul 2019 nr. 50/2019, cu modificările și completările ulterioare, la capitolul 84.01 „Transporturi”, subcapitolul 03 „Transport rutier”, titlul 58 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020”, articolul 58.01 „Programe din Fondul European de Dezvoltare Regională” – FEDR.

Iar potrivit Art.4, din aceeași H.G., Ministerul Transporturilor, prin Compania Națională de administrare a Infrastructurii Rutiere – S.A., răspunde de realitatea datelor înscrise în lista cuprinzând imobilele proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național, situat pe amplasamentul prevăzut la art. 1, de corectitudinea datelor înscrise în documentele care au stat la baza stabilirii acestora, precum și de modul de utilizare, în conformitate cu dispozițiile legale, a sumei alocate potrivit prevederilor prezentei hotărâri.

ÎNTREBARE

În ce se traduce RĂSPUNDEREA asumată de către Ministerul Transporturilor, prin C.N.A.I.R. pentru NEREALITATEA datelor înscrise în lista imobilelor expropriate, respectiv pentru eventuala LIPSĂ DE CORECTITUDINE a datelor care au stat la baza stabilirii acestora, care dacă nu denotă doar gravă neglijență și crasă incompetență, la nivel înalt, e posibil să creeze aparență de legalitate cu care ar putea fie drapată o fraudă din bani publici (europeni), de cel puțin 1,5 milioane de lei, care ar urma să ajungă pe mâna unor personaje care au făcut obiectul unor relatări de presă”, precizează Alin Silitra, executor judecătoresc.

LISTA COMPLETĂ A CELOR DESPĂGUBIȚI

Drept la replică

Urmare a informațiilor publicate de către publicația Realitatea de Vaslui, administratorul firmei menționate în material, respectiv Cordaș Marius Ioan – S.C. Kidcor Impex SRL, a remis către masmedia un comunicat, pe care îl redăm integral:

„Clarificari legate de anumite dezinformari aruncate in ultima perioada in spatiul public:

Activitatea S.C. Kidcor Impex S.R.L se desfasoara in conditii 100% legale. Nu a avut si nici nu are niciun amestec in procedurile de expropiere (proceduri care s-au desfasurat conform legii, fara stirea noastra).

Urmare a faptului ca detin functia de Administrator al S.C. Kidcor Impex S.R.L, ma vad indreptatit sa clarific anumite aspecte legate de articolele aparute in presa locala. In data de 01.10.2019, am fost informati prin scrisoare recomandata de catre cei de la C.N.A.I.R in legatura cu hotararea Guvernului nr. 637/27.08.2019 privind declansarea procedurilor de expropiere coridorul „Varianta de ocolire Barlad”.

In Anexa 2 atasata prezentei notificari se regaseste S.C. Kidcor Impex S.R.L cu suma cuvenita de 1.571.335 ron. Precizez ca S.C. Kidcor Impex S.R.L nu a contactat niciodata, sub nicio forma, prin nicio persoana, responsabili ai C.N.A.I.R si nu are, nici nu a avut niciodata legatura cu nicio persoana care detine functii publice ori pozitii politice. Terenul pe care il detinem a fost achizitionat prin licitatie publica de la o societate comerciala aflata in reorganizare.

Terenul in cauza a fost achizitionat de catre societate in vederea demararii unor investii. Expropierea consta in suprafata de teren si statia de betoane C7 – ce urmeaza a fi demolata.

Fac aceste precizari deoarece prin prisma dezinformarilor promovate in spatiul public de anumite persoane rau intentionate activitatea economica a societatii ar putea fi afectata

In urma postarii si comentariilor ulterioare postate pe pagina de facebook a Dl. Alin Silitra am realizat faptul ca s-a strecurat o greseala in documentul celor de la CNAIR ( probabil este greseala de redactare) respectiv ei au scris in Anexa 2 nr de carte funciara care urmeaza a fi expropiat 70638 – nr cadastral la care se regaseste un alt proprietar cu o suprafata totala de 837 mp.

De aici indignarea Dl. Silitra cum ca un teren de 837 mp poate fi expropriat cu suma de 1.500.000 ron. In realitate, nr de carte funciara a terenului pe care kidcor impex il detine este 70634 ( nr mama- din el rezulta 79812 si 79813 dezmembrare facuta de noi cu intentia de a vinde o suprafata de teren fara sa stim ca pe nr cadastral vechi se intocmesc acte oficiale din cauza ca nu ni s-a comunicat absolut nimic)”.

Articolul precedentCriza forței de muncă, resimțită din plin și la Huși
Articolul următorInvitație la vernisajul expoziției „Spații Energetice”, a artistei Carmen Poenaru