Un primar al unei comune vasluiene îi pune la zid pe meteorologii români și consideră că din cauza prognozelor acestora, țăranii români nu mai au curajul de multe ori să-și semene culturile de primăvară și toamnă.
Ciprian Robert Tamaș, primarul comunei Șuletea, consideră că prognozele meteo nu au decât scopul de a descuraja oamenii să nu-și mai cultive pământurile și face un apel la meteorologi să nu se mai antepronunțe cu privire la starea vremii.
„În fiecare an, meteorologii ne spun încă din toamnă că vom avea un nou an secetos…ba chiar că vom avea cel mai secetos an din ultimii 30-40 de ani! Nu știu ce interese au, dar ideea este că destabilizează economia țării, unii gospodari nu mai seamănă cultura de primăvară…nici pe cea de toamnă! Opriți-vă din a vă mai pronunța acum ce timp vom avea la anul!
Mulțumim Domnului pentru belșugul dat!”, scrie Ciprian Robert Tamaș într-o postare pe facebook.
Ciprian Robert Tamaș este același primar care în luna august a acestui an a devenit cunoscut pe rețelele de socializare, urmare a declarațiilor sale cu privire la pesta porcină. Într-un mesaj postat pe facebook, edilul din Șuletea spunea că nu există cu adevărat pesta porcină și că autoritățile române nu fac decât să-și bată joc de români:
„Alooo!!! Johannis, Dragnea, Dancila!!! Opriti acest act criminal! Nu mai fiti slugile marilor puteri! Nu exista nicio pesta porcina, nu mai insistati in a va bate joc de romani!! La Suletea voi fi in prima linie, va asteptam la fel cum ii astepta Stefan cel Mare pe turci! Ati distrus tot ce se putea distruge in tara asta! Ati inchis sute de abatoare in Romania! Acum vreti sa desfiintati si cotetele oamenilor din gospodarii??? Fereasca-va Dumnezeu de furia taranilor!!!”