Primăria Vaslui a finalizat proiectul “Sistem de Management al Performanței și Calității în cadrul Primăriei Vaslui”.

Proiectul european a avut o valoare totală de 423.805 mii lei, finanțare ce a asigurat instruirea profesională a unui număr de 50 de funcționari din Primăria Vaslui, în vederea creșterii calității serviciilor oferite cetățenilor.

Primarul Vasile Pavăl susține că proiectul este cel mai important program pe care l-a derulat pe cele două execuții bugetare ale Uniunii Europene.

“În cadrul unei instituții, capitalul uman este cel mai important. Poți realiza ceea ce ti-ai propus dacă ai un colectiv de oameni bine pregătit. Un funcționar public are la îndemână câteva elemente pentru a-și duce la bun sfârșit sarcinile care îi revin. Aceste elemente țin de legalitate, de atribuțiile autorităților locale etc. Aceste servicii trebuie să fie realizate eficient, să fie îmbunătățite în timp și, nu în ultimul rând, prin transparență. Procedurile se referă la identificarea problemelor, analiză, luarea deciziilor”, a spus Vasile Pavăl.

La închiderea proiectului, Primăria Vaslui a primit certificatul pentru sistemul de management al calității, conform standardului ISO 2001/2015.

”Această certificare va fi înscrisă pe antentul actelor emise de Primăria Vaslui. Formați un colectiv, trebuie să îi îmbunătățiți legăturile cu scopul creșterii calității serviciilor. Mă astept la acest lucru de azi”, a spus Vasile Pavăl.

Violeta Sergentu, directorul organismului de certificare «CertInd». a spus că proiectul a fost un succes și toți cei implicați în activitățile de pregătire s-au mobilizat exemplar.

”Nu am apucat să cunosc mulți dintre dumneavoastră, dar sunteți oameni dedicați și serioși și cred că este meritul domnului primar. Este extraordinar că v-ați mobilizat iar acest stagiu de instruire vă va îmbunătăți munca. Acordarea certificatului  de calitate Primăriei Vaslui va asigura satisfacții cetățenilor”, a spus Violeta Sergentu.

Articolul precedentSe cunosc câștigătorii de la Concursul Național de Traduceri ”Corneliu M. Popescu”
Articolul următor129 de sancțiuni aplicate de polițiștii vasluieni în cadrul acțiunii TRUCK&BUS