Prima ediție a Cupei ”Podul Înalt” la K1 și MMA s-a bucurat de o participare numeroasă. Peste 200 de sportivi de la 20 de cluburi din țară s-au luptat pentru medalii.

Caracterul internațional a fost dat de prezența unor concurenți din Moldova și Ucraina. Aceștia au ținut să fie prezenți în concurs, grație relațiilor bune pe care le are cu clubul Scorpions, filiala din Vaslui fiind organizatoarea turneului.

”A fost o ediție reușită, cu meciuri frumoase. Am avut o sală plină și mulți copii și tineri participanți, ceea ce arată că sportul de contact este tot mai apreciat de vasluieni și nu numai. Mulțumim Primăriei Vaslui, care ne susține la fiecare eveniment organizat. Această competiție face parte dintr-un proiect cu finanțare nerambursabilă de la Primăria Vaslui. Am mai avut parte și de susținerea financiară a unor sponsori locali, cărora le mulțumesc pe această cale”, a spus Remus Ciobanu, inițiatorul competiției.

Cupa ”Podul Înalt” s-a desfășurat sub patronajul Federației Române de Kempo.

GALERIE FOTO:

Articolul precedentUn nou amical pentru CSM Vaslui
Articolul următorLa Bârlad au început să se instaleze ghirlandele pentru Crăciun