Doi bărbați, pe numele cărora instanțele judecătorești au emis pedepse cu închisoarea au fost reținuți ieri de polițiștii vasluieni și duși la Penitenciarul Vaslui în vederea executării sentințelor.

Astfel că, polițiștii din Huși împreună cu cei de la Serviciul Investigații Criminale Vaslui, au reținut pe raza localității Hoceni din județul Vaslui, un bărbat din satul Barboși, în vârstă de 29 de ani, pe numele căruia Judecătoria Huși a emis un mandat de executare de 2 ani și 8 luni, pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, în luna august 2017, în urma unui scandal provocat de acesta. Tânărul era dat și în urmărire internațională.

La Dumești, județul Vaslui, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Negrești – Secția 6 Poliție Rurală Negrești și cei de la Compartimentul de Investigații Criminale, au depistat un alt bărbat de 29 de ani, domiciliat în comuna Dumești, pe numele căruia Judecătoria Vaslui a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, pentru o perioadă de 2 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, în contextul unei violențe în familie săvârșite asupra mamei sale, în luna iunie 2019.

Articolul precedentSpărgător de locuințe prins de polițiștii vasluieni
Articolul următorVoiajor: vasluian condamnat la 1 an și 2 luni de închisoare de Judecătoria Galați, prins în județul Brăila