Vești excelente: Școala ”Episcop Iacov Antonovici” va primi fondurile necesare reabilitării termice a clădirii. Unitatea a fost acceptată la finanțare prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în urma evaluării dosarului depus de Primăria Bârlad la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

”Am așteptat cu mari emoții această veste, așa cum le așteptăm și pe cele legate de alte proiecte de dezvoltare pe care le avem depuse pentru rețeaua de învățământ din Bârlad. Școala «Ep. I. Antonovici» face parte dintre unitățile de învățământ care au mare nevoie de o reabilitare termică, deoarece pierderile de căldură se simt destul de tare în facturile din timpul iernii. Investiția este cu atât mai necesară cu cât întreaga lume traversează o criză energetică fără precedent și este mare nevoie să drămuim fiecare picătură de gaz și fiecare bănuț pe care îl avem la dispoziție. Este încă o piatră pe care reușim să o punem la temelia înnoirii condițiilor de învățământ din oraș, a unor condiții adaptate prezentului”, a declarat primarul Dumitru Boroș.

Proiectul ”Creșterea eficienței energetice a Școlii «Ep. I. Antonovici» are o valoare de 1.178.815 euro, respectiv 5.802.952,60 lei (fără TVA).

Sursa: Realitatea de Vaslui

Articolul precedentSfaturi esențiale de la pompieri pentru prevenirea incendiilor, în sezonul rece!
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET