Locuitorii municipiului Vaslui vor plăti din această lună mai mult la gunoi, asta după ce proiectul de hotărâre, prin care se aplică o majorare de 8,33% a tarifelor de salubritate, va trece de Consiliul Local.

Creșterea se datorează unei taxe de mediu aplicată operatorilor de salubritate pentru depozitarea deșeurilor inerte, inclusiv a deșeurilor din ambalaje, taxe impuse prin OUG 74/2018.

Este vorba de o contribuție pentru economia circulară, de 30 lei/tona de deșeuri, destinată eliminării acestora prin depozitare, aplicata pentru depozitarea lor la platforma de desșuri inerte de la Roșiești.

Tarifele actualizate urmează a se aplica prestațiilor ce se vor efectua către populație, agenți economici și instituții publice, începând cu luna ianuarie 2019 și plătibil începând cu luna februarie 2019”, se arată în memoriul justificativ al proiectului de hotărâre al CL Vaslui privind modificarea tarifelor pentru serviciul prestat persoanelor fizice și juridice privind colectarea, transportul și depozitarea deșeurilor menajere și asimilabile acestora.

Practic, începând cu luna ianuarie, noile tarife de salubritate practicate către populație vor ajunge la 9,75 lei/lunar/persoană și, respectiv la 98,26 lei/ lunar plus TVA, pentru persoanele juridice.

Articolul precedentSute de vasluieni la pârtia de săniuș de la Viișoara
Articolul următorCreșteri de trafic la Vama Albița