De Noaptea Muzeelor, începând cu ora 18:00, Muzeul „Vasile Pârvan” din Bârlad vă invită la Serata muzeală „Poveste în ramă”. Este vorba despre un atelier mixt propus și coordonat de trei specialiști din cadrul Muzeului „Vasile Pârvan”, bibliotecar Valentina Fornea, muzeograf Gabriela Albu și desenator Nicușor Maxim. Aceștia vor îmbina literatura cu arta, într-o activitate educativă, interactivă și distractivă, adresată copiilor cu vârste cuprinse între 7 și 14 ani.

Întâlnirea cuprinde lecturarea unei povestiri surpriză, dezbateri între participanți legate de opera parcursă, precum și un chestionar cu o serie de întrebări din literatura universală, muzeologie și artă, cu variante multiple de răspuns. Partea a doua a atelierului va fi destinată picturii, participanții vor avea ocazia să dea curs liber creativității și imaginației, realizând tablouri sugestive din opera lecturată și ilustrând personajul principal prin propria viziune. Prin intermediul atelierului cu caracter mixt, participanții vor asimila cunoștințe noi din literatura universală, vor interacționa și nu în ultimul rând, își vor dezvolta potențialul creativ, îndrumați de specialiștii instituției muzeale.

Promovând cultura scrisă și în același timp creația artistică, această activitate urmărește valorificarea relației dintre muzeu și școală, pe linie educațională și formativă, având ca beneficiari direcți copiii.

Atelierul este gratuit și se va desfășura la sediul muzeului din str. Republicii, nr 235, începând cu ora 18:00.

Articolul precedentViceprimarul din Vulturești, găsit incompatibil de Agenția Națională de Integritate
Articolul următorFlorile au atras ca un magnet vasluienii în centrul orașului