“SIGURANȚĂ ÎN ȘCOLI” este o campanie inițiată de Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui în parteneriat cu Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Vaslui, Inspectoratul Şcolar Judeţean Vaslui, Centrul Regional Iași al A.N.I.T.P., Centrul de Prevenire Evaluare și Consiliere Antidrog Vaslui, ce se va derula în perioada septembrie 2021 – februarie 2022, având drept scop creșterea nivelului de siguranță a elevilor din unitățile de învățământ la nivelul județului Vaslui.

       Polițiștii Biroului Siguranță Școlară Vaslui împreună cu structurile partenere, au desfăsurat, în luna septembrie, în cadrul Campaniei “Siguranță în școli” activități preventiv- educative privind violența în școală, bullying-ul, consumul de droguri și substanțe interzise, răspunderea legală a minorilor și consecințele săvârșirii unor fapte de natură penală, în municipiile Vaslui și Bârlad, dar și în mediul rural, în comunele Ivești, Pungești, Dragomirești, Gherghești, participând un număr de peste 300 de elevi.

       Fenomenul de bullying poate fi prezent în orice tip de comunitate, în grupuri sociale, unde persoanele interacționeză unele cu altele: la școală, la locul de  muncă, în familie, în cartiere, etc. Se creează astfel o stare de conflict, care nu poate fi depășită decât dacă se conștientizează existența fenomenului.

       Bullying-ul nu presupune existența unui conflict bazat pe o problemă reală, ci pe dorința unor persoane de a-și câștiga puterea și autoritatea, punându-i pe alții într-o lumină proastă. Fenomenul de bullying poate fi inițiat de o persoană sau de un grup de persoane, implicând un raport de putere inegal, deoarece victima, în cazul acestui fenomen, nu dispune de resurse ( fizice, psihologice, sociale ) pentru a se apăra.

       Bullying-ul este considerat o formă de violență fizică și psihologică, o conduită intenționată care vizează producerea unor prejudicii ( rănire, distrugere, daune ) unor persoane ( inclusiv propriei persoane ), cu diferite cauze care determină noi forme de violență.

Sursa: Realitatea de Vaslui

Articolul precedentCulisele statului paralel | Dezvăluiri INCENDIARE despre legăturile lui Iulian Dumitrescu, din echipa Cîțu, cu Florian Coldea
Articolul următorMarcel Ciolacu, DEZVĂLUIRILE MOMENTULUI la Legile Puterii: Iohannis e principalul vinovat, el a impus guvernarea perdanților