Au început lucrările la o nouă grădiniță pentru copiii Bârladului

Au început lucrările la o nouă grădiniță pentru copiii Bârladului
Investiția la obiectivul „Construire și dotare corp nou pentru Grădinița cu program prelungit nr. 5 „Clopoțel”
Primăria municipiului Bârlad informează că, recent, au început lucrările la prima grădiniță din localitate ridicată din temelii în ultimii 30 de ani.
Investiția la obiectivul „Construire și dotare corp nou pentru Grădinița cu program prelungit nr. 5 „Clopoțel”, din municipiul Bârlad, județul Vaslui, are o valoare totală (conform contractului de finanțare semnat pe data de 18 iunie 2019) de aproximativ 4,7 milioane lei, cu TVA.
„Este o investiție pe care învățământul local o așteaptă de aproape 30 de ani și care vine acum în sprijinul părinților din Bârlad care, în special în ultimii ani, s-au plâns de spațiile prea mici și insuficiente în care le sunt educați copii. În acest moment, lucrările au trecut de faza demolării vechii clădiri, se pregătește terenul pentru începerea fundației. Aici, în cel mult doi ani, vom avea funcțională o grădiniță nouă, modernă, complet utilată și funcțională. Vreau să mai amintesc că lucrări similare pentru infrastructura școlară avem într-un stadiu foarte avansat și la creșa de pe strada Mircea cel Bâtrân și în foarte scurt timp vor începe și la Grădinița nr. 8, dar și la Școala Profesională”, a declarat primarul Dumitru Boroș.
Sursa: Realitatea de Vaslui
Citește și:
- 19:24 - Wałęsa lansează un avertisment: jocul lui Trump cu Putin ar putea fi extrem de periculos
- 18:16 - Arestare de răsunet în Marea Britanie: Peter Mandelson, vizat într-o anchetă legată de Epstein”
- 17:37 - Alexandra Păcuraru cheamă dobrogenii în fața Catedralei din Constanța. ”Ce se întâmplă azi cu Călin Georgescu este o execuție politică”
- 17:37 - Pagube uriașe provocate de vremea rea: sute de șoferi afectați în Capitală și județul Ilfov
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vaslui și pe Google News


_3160d431a9.webp)




_fa0439aeae.webp)


