BACALAUREAT 2025. REZULTATELE FINALE LA EXAMENUL DE BACALAUREAT SUNT AFIȘATE ASTĂZI

BACALAUREAT 2025. REZULTATELE FINALE LA EXAMENUL DE BACALAUREAT SUNT AFIȘATE ASTĂZI
Rata de promovare a Bacalaureatului a fost de 74,3%.
Rezultatele finale la prima sesiune a Bacalaureatului, după rezolvarea contestațiilor, vor fi afișate luni, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării.
Rata de promovare a Bacalaureatului înainte de contestații a fost de 74,3%.
Comunicarea rezultatelor se face anonimizat, utilizându-se codurile individuale care înlocuiesc numele și prenumele candidaților. Aceste coduri au fost distribuite candidaților, pe bază de semnătură de primire, la prima probă pe care au susținut-o.
Prima probă scrisă - cea de Limba și literatura română - s-a desfășurat pe 10 iunie și pe 11 iunie a fost programată proba obligatorie a profilului.
Pe 13 iunie, candidații au susținut proba la alegere a profilului și specializării.
Elevii din partea minorităților naționale au susținut pe 16 iunie proba scrisă de Limba și literatura maternă.
La sfârșitul lunii ianuarie (27 - 29 ianuarie) a avut loc evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română - proba A, precum și evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă - proba B, care a fost susținută de elevii din partea minorităților naționale (29 - 31 ianuarie). De asemenea, în intervalul 3 - 5 februarie, au fost evaluate competențele lingvistice într-o limbă de circulație internațională - proba C, iar între 5 și 7 februarie au fost susținute competențele digitale - proba D.
Pentru a promova examenul, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
- susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
- susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
- obținerea cel puțin a mediei 6 la probele scrise (media notelor obținute la probele scrise).
Citește și:
- 18:45 - 📰 City break-uri de primăvară cu buget mic: destinații europene cu zboruri sub 200 de lei în martie
- 18:02 - România începe 2026 cu excedent bugetar, după majorări de taxe și reduceri drastice de cheltuieli
- 17:05 - Ana Maria Păcuraru: „Evacuarea personalului ambasadei SUA din Israel”
- 16:34 - Democrații cer compensații după anularea tarifelor lui Donald Trump: până la 1.700 de dolari pentru fiecare familie
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vaslui și pe Google News











