Bârlad: Două accidente, în același loc, în doar câteva minute

d4
Două accidente ușoare, fără victime omenești, s-au produs marți după amiază pe bulevardul Republicii din Bârlad, în vecinătatea parcului „Victor Ion Popa”. Neatenția la volan, a fost principalul factor în ambele evenimente rutiere.
În jurul orei 13:30, un conducător auto (28 de ani) din localitatea Fălciu se deplasa pe direcția de mers Centru spre URB iar în dreptul unei stații de alimentare cu carburant a vrut să schimbe banda de mers, moment în care a acroșat un autoturism condus de un bârlădean în vârstă de 43 de ani, pe care l-a proiectat într-un stâlp de la marginea drumului.În timp ce polițiștii rutieri de aflau la fața locului efectuând cercetări, alte două autoturisme s-au tamponat pe aceeași porțiune de drum. Cel mai probabil unul dintre șoferi a privit din curiozitate spre locul primului accident și astfel nu a mai fost atent când autovehiculul din fața sa a frânat, tamponându-l din spate. Aceștia din urmă s-au înțeles pe cale amiabilă.[gallery columns="4" ids="62158,62155,62157,62156"]În cazul celor doi conducători din primul accident, ei fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. De asemenea, au fost conduși către sediul poliției pentru declarații.Din fericire, în ambele incidente rutiere nu s-au înregistrat decât pagube materiale.
Citește și:
- 09:16 - Ora 10:00 - Protest pașnic în fața CNA, după suspendarea licenței Realitatea Plus. Forțele de ordine sunt deja mobilizate în jurul instituției
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vaslui și pe Google News











