Bilanț la Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Vaslui

50029844_2143485105873934_7571367214964539392_n
Prefectul Eduard-Andrei POPICA și subprefectul Mircea GOLOGAN au participat astăzi la ședința de evaluare a activității desfășurate de Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră (STPF) Vaslui în anul 2018.
Reprezentantul Guvernului în teritoriu a remarcat buna colaborare avută cu Poliția de Frontieră, adresând felicitări conducerii pentru rezultatele obținute anul trecut, mai ales în combaterea infracționalității transfrontaliere.”Colaborarea cu Instituția Prefectului-județul Vaslui este la cel mai înalt nivel. Ați răspuns cu promptitudine la toate cerințele noastre. Mă bucur că am reușit să aducem punctul vamal de la Albița la standarde UE. Putem vorbi de condiții civilizate și demne pentru cea mai importantă poartă de intrare în Uniunea Europeană. Țin să remarc faptul că anul trecut nu a fost aplicată nicio sancțiune disciplinară și niciun polițist de frontieră nu a fost implicat în activități infracționale. Asta arată profesionalismul cu care v-ați îndeplinit sarcinile de serviciu”, a spus prefectul Eduard-Andrei POPICA.În perioada analizată, polițiștii de frontieră vasluieni au constatat, în urma acțiunilor și misiunilor realizate independent, 341 de fapte penale și au indisponibilizat bunuri în valoare de aproximativ 2.700.000 lei.La ședința de bilanț a participat și comisar șef Victor Mariniuc, șeful Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași, care a ținut să remarce activitatea desfășurată de STPF Vaslui, felicitându-i pentru rezultatele obținute în 2018.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 20:04 - Trafic de droguri destructurat înainte de minivacanța de 1 Mai
- 18:09 - Rusia a aprobat extrădarea unui infractor condamnat în România la ani grei de închisoare
- 17:15 - Grătarul în aer liber: lucruri la care trebuie să fii atent
Urmărește știrile Realitatea de Vaslui și pe Google News














