Controale ANSVSA pentru verificarea modului de colectare şi depozitare a deşeurilor alimentare

controale-dsvsa-vaslui-statiuni-unitati-alimentatie-publica
În perioada 14.11.2018 - 28.11.2018, s-a desfăşurat o acţiune la nivel naţional, pentru verificarea modului de colectare şi depozitare, în vederea neutralizării, a subproduselor de origine animală nedestinate consumului uman (SNCU) şi a deşeurilor menajere rezultate în urma activităţilor de preparare şi servire a produselor alimentare la nivelul benzinăriilor, gărilor, autogărilor, campingurilor şi aeroporturilor.
Controalele au avut loc în contextul evoluţiei focarelor de pestă porcină africană (PPA) în România şi alte state membre ale Uniunii Europene (UE), dar şi în Republica Moldova şi Ucraina.În cadrul acţiunii au fost verificate 961 obiective: 825 benzinării, 63 gări, 47 autogări, două campinguri şi 24 aeroporturi. Ca urmare a neregulilor constatate au fost aplicate 27 sancţiuni contravenţionale, în cuantum de 155.400 lei şi au fost emise 5 ordonanţe privind interzicerea desfăşurării activităţii unor unităţi situate în judeţul Vaslui.Dintre principalele deficienţe constatate menţionăm: - Comercializarea produselor alimentare în spaţii neigienizate corespunzător;- Deficienţe privind etichetarea produselor alimentare expuse la vânzare, în spaţiile amenajate în incinta gărilor, autogărilor, benzinăriilor etc.- Lipsa spaţiilor şi echipamentelor pentru depozitarea SNCU la nivelul gărilor, autogărilor, benzinăriilor etc.- Manipularea şi depozitarea neigienică a deşeurilor şi a SNCU, lipsa contracte încheiate cu unităţile de neutralizare autorizate sanitar veterinar.Acţiunea de control a fost organizată în vederea reducerii riscului reprezentat de deşeurile menajere rezultate în urma preparării şi consumului cărnii şi produselor din carne de porc achiziţionate din zone aflate sub restricţii sanitare veterinare din cauza evoluţiei pestei porcine africane (PPA).
Citește și:
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
Urmărește știrile Realitatea de Vaslui și pe Google News











