CURTEA DE CONTURI A SESIZAT ORGANELE DE URMĂRIRE PENALĂ ÎN URMA UNOR ACȚIUNI DE AUDIT LA ROMSILVA ȘI TRANSELECTRICA

CURTEA DE CONTURI A SESIZAT ORGANELE DE URMĂRIRE PENALĂ ÎN URMA UNOR ACȚIUNI DE AUDIT LA ROMSILVA ȘI TRANSELECTRICA
Neregulile au avut loc în perioada 2021-2023
Curtea de Conturi a sesizat organele de urmărire penală în cazul Romsilva, după ce, în cadrul unei misiuni de audit, a descoperit mai multe nereguli, între care plăţi necuvenite către salariaţi în valoare de peste 216 milioane de lei şi subevaluarea patrimoniului regiei.
În comunicatul Curții de Conturi se precizează că neregulile au avut loc în perioada 2021-2023 și că ai fost acordate "drepturi salariale acordate tuturor angajaților, cu titlu de <<alte premii decât cele ocazionale>>, fără o fundamentare reală a performanțelor individuale".
Totodată, o suprafață de peste 3,1 milioane de hectare din fondul forestier nu este reflectată contabil, iar bunurile aferente acesteia sunt evidențiate în inventar cu valoarea de zero lei.
Curtea de Conturi a găsit nereguli și la Transelectrica, perioada auditată fiind 2020-2022.
Conform Radio România Actualități, au fost acordate prime cu caracter special şi adaosuri salariale în valoare de aproape 29 de milioane de lei, în alte condiţii decât cele stabilite prin contractul de muncă:
- prime speciale de peste 12 milioane de lei, fără a se face dovada evaluării performanțelor individuale profesionale ale personalului;
- adaosuri salariale de aproape 17 milioane de lei (8.410 lei/salariat), fără a fi menționat scopul acordării lor, sărbătoarea legală sau evenimentul special, așa cum prevede Contractul Colectiv de Muncă.
În plus, s-au constatat deficienţe şi întârzieri importante în implementarea proiectelor de investiţii de la Transelectrica.
Şi în acest caz, Curtea de Conturi a fost sesizate organele de urmărire penală.
Citește și:
- 18:30 - Donald Trump anunță o coaliție militară internațională împotriva cartelurilor. 17 state s-au alăturat inițiativei
- 17:35 - Ministerul Afacerilor Externe: 14.000 de români se află în zona de conflict din Orientul Mijlociu. Zbor pregătit pentru cei blocați în Qatar
- 16:31 - Papa Leon al XIV-lea numește un nou ambasador la Statele Unite ale Americii, pe fondul tensiunilor cu administrația Donald Trump
- 16:14 - Actor reținut după ce ar fi amenințat cu moartea o doctoriță de la Institutul Marius Nasta
Urmărește știrile Realitatea de Vaslui și pe Google News











