GRECIA ESTE ÎN GREVĂ GENERALĂ DE 24 DE ORE

GRECIA ESTE ÎN GREVĂ GENERALĂ DE 24 DE ORE
Navele au rămas ancorate în porturi, în timp ce zborurile se desfășoară normal
Grecia se află în grevă generală de 24 de ore, la care participă principalele confederaţii sindicale din sectorul public şi din cel privat.
Una din principalele nemulţumiri ale sindicaliştilor vizează un proiect de lege privind mărirea programului de muncă.
La grevă participă funcționari publici, personal medical din spitalele de stat, profesori.
Navele au rămas ancorate în porturi, în timp ce zborurile se desfășoară normal, după ce o instantă a declarat ilegală greva controlorilor de trafic aerian.
Totuși, pasagerii care se vor îndepta spre aeroport sau vor veni dinspre aeroport vor întâmpla probleme în deplasarea lor, deoarece taximetriștii participă la grevă, iar transportul public este perturbat.
Metroul, autobuzele și troleibuzele circulă numai în intervale scurte de timp, pentru a facilita deplasarea protestatarilor la mitingurile de protest, organizată de cele două mari sindicate.
Greviștii la această oră se îndreaptă deja spre Piața Syntagma, în fața parlamentului.
Principalele revendicări ale GSEE sunt retragerea pachetului legislativ privind flexibilizarea timpului de muncă, respingerea zilei de lucru de 13 ore, menținerea timpului de odihnă, reducerea programului de lucru la 37 de ore și jumătate pe săptămână și instaurarea negocierilor colective de muncă.
ADEDY, care reprezintă sectorul de stat, solicită de asemenea readucerea celui de-al 13-lea și 14-lea salariu, creșteri salariale pentru funcționarii publici, contracte colective de muncă, /abrogarea/ noului cod disciplinar și introducerea săptămânii de lucru de 35 de ore pe săptămână și a programului de cinci zile pentru toți angajații.
Citește și:
- 08:53 - Noi reglementări referitoare la circulație: o zi de suspendare a permisului pentru fiecare 50 de lei datorați
- 08:40 - Trafic restricționat pe mai multe șosele din țară din cauza viscolului
- 08:33 - Taxele majorate se văd în prețuri: România rămâne lider la scumpiri în Europa
- 21:38 - Dosarele despre OZN-uri, pe masa Casei Albe. Trump vrea transparență, specialiștii cer prudență
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vaslui și pe Google News

_24426c5f3f.webp)

_fa0439aeae.webp)






