Lansarea proiectului ”Creștem Împreună Citind”

impreuna-crestem-cititori
Asociaţia „Bună Ziua, Copii din România” implementează proiectul ”Creștem Împreună Citind”, nr. contract 10798/15.07.2019, finanţat prin Programul judeţean pentru finanţarea nerambursabilă a activităţilor nonprofit de interes general pentru anul 2019, domeniul social, în perioada iulie –noiembrie.
Valoarea totală a proiectului este de
45576
lei, din care valoarea finanţării acordate de Consiliul Județean Vaslui este de
30000
lei, iar contribuția Asociației ” Bună Ziua, Copii din România” este de
15576
lei.
Obiectiv general
al proiectului este îmbunătățirea calității vieții pentru
200 de copii din comunele Băcani și Coroiești
proveniți din familii defavorizate, cu vârste între 7-12 ani aflați în risc de părăsire timpurie a școlii, prin suport social și educațional care să contribuie la incluziunea lor socială și crearea unui mediu care să stimuleze motivația de a citi.
Principalele activități
care se vor derula în cadrul proiectului sunt:
-Ateliere de lectură și creație
în cadrul cărora copiii vor citi și vor învăța să povestească ceea ce au citit, vor juca jocuri prin care își vor îmbogăți vocabularul și abilitățile descriptive, vor alcătui biografii ale personalităților satului și vor împărtăși colegilor tainele cărților răsfoite în cadrul atelierelor.
-Campania ”Citește o carte și dă-o mai departe”
- eveniment organizat cu sprijinul partenerilor din proiect și dedicat strîngerii de cărți pentru copii, cărți care vor fi donate bibliotecilor din cele două comunități.
-Masa rotundă „Importanța lecturii în formarea copiilor și tinerilor”
- eveniment public care va avea ca scop promovarea lecturii, a dreptului de a citi, încurajarea și stimularea lecturii și atragerea copiilor și tinerilor spre bibliotecă, carte și lectură.
-Activități de sprijin material
- copiii implicați în proiect vor primi un ghiozdan complet echipat cu rechizite școlare.
-Activități de formare a voluntarilor
- 3 workshopuri despre importanța voluntariatului, autocunoaștere, comunicare asertivă și însușirea unor strategii de promovare a lecturii și a interesului pentru lectură
Citește și:
- 19:40 - Incident aviatic în Capitală: un avion care zbura spre Egipt revine de urgență la sol
- 14:16 - Statul ne scoate la tablă ca să vadă tot cartierul cine a sărit peste plata impozitului
- 14:07 - Scandal pe Aeroportul Otopeni. O mamă acuză un tratament abuziv
- 14:03 - SURSE Văduva lui Gabriel Cotabiță, administrator la un salon de masaj unde se practica prostituția
Urmărește știrile Realitatea de Vaslui și pe Google News











