Noi atacuri cu drone în Ucraina, la granița cu România! Două aeronave F‑16 ridicate, Ro‑Alert emis în Tulcea

Avion
Locuitorii din nordul județului Tulcea au primit, în noaptea de marți spre miercuri, două mesaje RO-Alert, după ce au fost semnalate grupuri de drone în apropierea graniței. Ministerul Apărării precizează că nu au fost înregistrate încălcări ale spațiului aerian național. Incidentul vine la doar o zi după un altul similar petrecut în noaptea de luni spre marți.
”În dimineaţa zilei de miercuri, 15 aprilie, forţele Federaţiei Ruse au atacat, în repetate rânduri, obiective civile şi de infrastructură din Ucraina, în proximitatea frontierei fluviale cu România, în judeţul Tulcea. Ca urmare a detectării unei grupări de drone care evolua în apropierea spaţiului aerian al României (pe directia Vâlcove), Centrul Naţional Militar de Comandă (nucleu) a notificat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă privind instituirea măsurilor de alertare a populaţiei din nordul judeţului Tulcea, fiind transmis, la ora 02.37, un mesaj RO-Alert”, a transmis, miercuri, Ministerul Apărării.
Instituţia precizează că două aeronave F-16 ale Forţelor Aeriene Române din Serviciul de luptă Poliţie Aeriană au decolat din Baza 86 Aeriană de la Feteşti, iar sistemele de apărare antiaeriană au fost trecute în poziţii de tragere.
”La interval de câteva ore, un alt grup de drone a fost detectat în evoluţie către Ismail, fiind transmis un nou mesaj RO-Alert la ora 5.08.Nu au fost raportate pătrunderi neautorizate în spaţiul aerian naţional”, precizează oficialii Ministerului Apărării. Starea de alertă aeriană a încetat la ora 5.42.
Citește și:
- 22:12 - Revocarea licenței Realitatea PLUS continuă să facă valuri în presa lumii
- 20:12 - George Simion trage semnalul de alarmă: AUR nu susține un guvern minoritar și se aliniază moțiunii împotriva lui Bolojan
- 19:55 - Criza carburanților se agravează. Cristian Diaconescu avertizează: „Stocurile de energie, aproape de epuizare în anumite state”
- 19:48 - Scandalul ROBOR. Băncile vor fi audiate de Consiliul Concurenței
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vaslui și pe Google News











