PARLAMENTUL EUROPEAN PROPUNE ELIMINAREA TAXĂRII SUPLIMENTARE A BAGAJELOR DE MÂNĂ

PARLAMENTUL EUROPEAN PROPUNE ELIMINAREA TAXĂRII SUPLIMENTARE A BAGAJELOR DE MÂNĂ
Măsura vizează scutirea pasagerilor de ''costuri suplimentare nejustificate''
Eurodeputații au cerut introducerea unei interdicții pentru companiile aeriene de a factura bagajele mici de mână, inițiativă fiind contestată vehement de către companiile vizate.
Comisia pentru transporturi și turism a Parlamentului European (TRAN) a adoptat o propunere care le-ar permite pasagerilor să aducă gratuit în cabină un obiect personal, precum rucsac, dar și un alt bagaj de cel mult 7 kilograme.
Măsura vizează scutirea pasagerilor de ''costuri suplimentare nejustificate'', a declarat unul dintre inițiatorii textului.
Numeroase companii aeriene low-cost permit un singur obiect în cabină, inclus în prețul biletului, și facturează un supliment pentru orice alt bagaj de mână suplimentar, precizează France Presse.
Asociația Airlines for Europe, ce reprezintă companiile aeriene, a criticat propunerea eurodeputaților, estimând că măsura ar antrena o creștere a prețului biletelor pentru persoanele care călătoresc fără bagaje.
Acest lucru ar obliga acești pasageri ''să plătească servicii pe care nu le doresc sau de care nu au nevoie'', a afirmat Ourania Georgoutsakou, director general al Airlines for Europe.
Măsura, care s-ar aplica tuturor zborurilor cu punct de plecare sau destinație în Uniunea Europeană, a fost adoptată în cadrul unui set de amendamente la regulile privind drepturile pasagerilor, propuse de Comisia Europeană.
De asemenea, comisia pentru transporturi și turism (TRAN) a votat pentru introducerea unui formular comun pentru cererile de indemnizație și rambursare.
În plus, membrii TRAN au aprobat o listă de circumstanțe excepționale - precum catastrofe naturale sau războaie - ce autorizează companiile să refuze aceste compensații, meționează Agerpres.
Înaintea eventualei lor intrări în vigoare, toate aceste propuneri trebuie să fie aprobate de planul Parlamentului European și apoi negociate cu statele membre.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 14:30 - Vântul puternic face prăpăd în nordul și estul României: copaci doborâți, acoperișuri smulse și mașini avariate - VIDEO
- 11:48 - Incendiu violent în Vrancea: 11 case din lemn au fost cuprinse de flăcări. A fost emis mesaj RO-ALERT
- 10:30 - Ana Maria Păcuraru, analiza momentului: De ce nu vor iranienii să se așeze la masa negocierilor. Încep să se vadă rupturi în interiorul regimului de la Teheran
Urmărește știrile Realitatea de Vaslui și pe Google News














