Rapid și-a prezentat primul fotbalist transferat în 2026

Rapid și-a prezentat primul fotbalist transferat în 2026
„Țintim sus. Ne dorim cel puțin un trofeu”
Daniel Paraschiv, noul atacant al Rapidului, a susținut azi prima conferință de la transfer.
„Mă bucur că în sfârșit s-a materializat acest transfer. Rapid e un club imens. Mă bucur să fiu aici. Mă bucur să fiu aici și am preluat din entuziasmul și implicarea băieților care erau de aici.
Sper să facem meciuri bune și să bucurăm fanii, care mereu sunt al 12-lea jucător la această echipă. Acest tricou te responsabilizează. Dar vreau să văd partea plină. Mă bucur că am ocazia să-l îmbrac.
Țintim sus. Ne dorim cel puțin un trofeu, cred că locurile 1-3 e un obiectiv realist. Să luăm titlul ar fi extraordinar. Trebuie să fim calculați, să o luăm pas cu pas. Trebuie să tratăm totul foarte serios.
Obiectivele personale sunt mai puțin importante. Dacă echipa are succes, toți avem. O să mă integrez repede aici, mai ales că am venit în cantonament. Am o anumită experiență și o pot pune în ajutorul echipei.
Am discutat cu domnul Gâlcă din prima zi. Am discutat chestii generale, dar cu siguranță vom discuta și pe chestii mai practice”, a declarat Daniel Paraschiv la conferința de presă.
Despre perioada faptul că nu s-a impus la Oviedo și plecarea de la clubul care l-a cumpărat cu 700.000 de euro în 2024, atacantul a spus: „Acolo e alt fotbal, e altă concurență. Am avut concurenți doi atacanți care acum sunt titulari în LaLiga. Am avut cifre destul de bune pentru minutele jucate. Așa e în fotbal. Jucătorii pleacă de la o echipă și vin la alta.”
Citește și:
- 20:20 - Vreme capricioasă de sărbători! Noaptea de Înviere aduce frig accentuat și instabilitate
- 20:16 - Subiectul Realitatea PLUS ia amploare majoră în presa internațională. După jurnaliștii americani, cei italieni preiau cazul deciziei CNA și trag semnalul de alarmă
- 15:47 - Incident aviatic în ajunul Paștelui. O cursă aeriană Iași - Valencia s-a întors de urgență din zbor și a aterizat la București.
- 12:26 - Astăzi este Sâmbăta Mare. Care sunt tradițiile religioase și datinile legate de ajunul Paștelui?
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vaslui și pe Google News










