Român dispărut de două săptămâni, găsit mort în munți, în Italia

Român dispărut de două săptămâni, găsit mort în munți, în Italia
Corpul său a fost descoperit de trei turiști care se aflau în zonă
Un român în vârstă de 46 de ani, dat dispărut de aproape două săptămâni, a fost găsit mort într-o zonă montană din Italia. Bărbatul, Sergiu Cătălin, locuia în San Severino și era antreprenor în domeniul construcțiilor.
Corpul său a fost descoperit de trei turiști care se aflau în zonă și au alertat imediat autoritățile. Potrivit publicației La Nuova Riviera, descoperirea a avut loc în jurul orei 10.00, într-o zonă acoperită de vegetație, accesibilă doar pe jos.
Român dispărut, găsit mort în munții din Italia
Echipele de intervenție au fost nevoite să urce aproximativ 30 până la 40 de minute pe munte pentru a ajunge la locul în care se afla trupul, în timp ce ambulanțele au rămas în vale. La intervenție au participat pompierii din Tolentino, echipa SAF din Macerata, Salvamontul, personal medical 118 și carabinierii din cadrul Companiei Tolentino.
Odată ajunși în zona cascadei Tre Santi, medicul a constatat decesul. Conform primelor informații, bărbatul ar fi murit cu câteva zile înainte de a fi găsit, conform presei internationale.
Sergiu Cătălin Cosoiu era dispărut din 23 ianuarie, iar familia alertase autoritățile. El avea o firmă în construcții și era tatăl a doi copii. Cauzele exacte ale morții urmează să fie stabilite în urma anchetei.
Citește și:
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vaslui și pe Google News











