Spargere la Urgent Cargus Bârlad: „FURĂ SEIFUL ȘI FUGI” - episodul 2

cargus-barlad-spargere
Sediul firmei de curierat Urgent Cargus din municipiul Bârlad, a fost noaptea trecută ținta unei spargeri. Hoții au pătruns în interior și au fugit cu seiful. Anchetatorii încearcă să stabilească dacă făptașii sunt aceiași care au dat o spargere similară la o firmă de credite din localitate, la sfârșitul lunii ianuarie.
Aproape la o lună distanță, sediul unei alte firme din Bârlad a căzut pradă spărgătorilor, și de data aceasta aceștia reușind să se facă nevăzuți cu caseta de valori.Conform informațiilor apropiate anchetei ar fi vorba de trei persoane, care au pătruns în sediul firmei de curierat și au sustras o cutie metalică (seif) după care au fugit.„Întradevăr se confirmă o spargere, în timpul nopții trecute, la respectiva firmă de curierat. S-a intrat prin forțarea unor gratii de la o ușă și s-a sustras o cutie de valori. Deocamdată nu se cunoaște paguba, fiind în curs de stabilire după inventar”, a declarat pentru Realitatea de Vaslui, Silvia Manta, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.Reamintim că pe 30 ianuarie, trei indivizi mascați au reușit să fugă cu seiful dintr-un sediu al unei firme de credite din Bârlad. În seiful respectiv se afla suma de aproximativ 14.000 de lei.Autorii nu au fost identificați până acum, însă se pare că modul de operare este izbitor de asemănător în ambele cazuri.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 21:07 - Secția de Pediatrie a spitalului din Mangalia, ÎNCHISĂ după ce singurul medic și‑a luat concediu prelungit. Părinții revoltați cer găsirea unei soluții
- 19:35 - Ministrul Sănătății, după moartea la școală a adolescentului din Bacău: „Nu apăr pe nimeni. Posibile greșeli, dacă s-a greșit vor fi sancțiuni”
- 18:47 - Scandal uriaș la AJVPS Vâlcea. Acuzații de abuzuri, intimidări, braconaj, sclavagism și afaceri cu hrana animalelor - DOCUMENTE
Urmărește știrile Realitatea de Vaslui și pe Google News














