Trei străzi asfaltate din Bârlad, redate traficului rutier

Trei străzi asfaltate din Bârlad, redate traficului rutier
În lucru se mai află, de asemenea, și proiectul privind asflatarea altor 20 de artere din localitate
Primăria Municipiului Bârlad informează că, recent, primele trei străzi din pachetul de 9, propus pentru asflatare completă și denumit generic „Pachetul Gheorghe Emandi”, au fost redate traficului rutier.
Astfel, de câteva zile, se circulă în condiții civilate pe străzile Gheorghe Emandi, Ion Codrescu și Muzelor, constructorul pregătindu-se să își continue executarea contractului mutându-și echipele pe strada Cerbului.
„Este o veste bună, venită înainte de Paște, dar așteptată de sute de oameni de foarte mult timp. De-acum înainte, facem apel și la ceilalți cetățeni ai municipiului care vor tranzita străziule pe care continuă lucrările să folosească rutele ocolitoare, pentru ca acestea să se termine cât mai repede și în cele mai bune condiții. De asemenea, vreau să anunț că, în foarte scurt timp vor începe lucrări pe strada Cerbului, motiv pentru care avem rugămintea ca cetățenii, riverani sau nu, să respecte restricțiile de circulație instituite în zonă”, a declarat primarul Dumitru Boroș.
Reamintim că lucrările de asflatare pe strada Gheorghe Emandi, Muzelor, Cerbului, Constantin Brâncoveanu, Aurel Vlaicu, Ștefan Neagoe, Ion Codrescu, Griviței și Opanez fac parte dintr-un prim proiect de asfaltare a unor străzi (denumit Pachetul „Gheorghe Emandi”), inițiat de primarul Dumitru Boroș.
În lucru se mai află, de asemenea, și proiectul privind asflatarea altor 20 de artere din localitate, din care deja au fost asfaltate străzile Mihail Kogălniceanu, G-ral Naumescu, Siret și aleea de legătură dintre aceste ultime două artere. Termenul de execuție a lucrărilor din Pachetul „Gheorghe Emandi” este de 24 de luni.
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Urmărește știrile Realitatea de Vaslui și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










