Un șofer băut, din Vaslui, a lovit un biciclist și a fugit de la locul accidentului

Un șofer băut, din Vaslui, a lovit un biciclist și a fugit de la locul accidentului
Biciclistul nu a suferit vătămări corporale în urma producerii evenimentului rutier.
Marți, 7 septembrie a.c., ora 14:55, un polițist al Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu în localitatea Simila, comuna Zorleni, județul Vaslui, a observat un biciclist căzut pe marginea drumului european DE 581. Polițistul a oprit pentru a-i acorda primul ajutor și procedând la efectuarea de verificări a stabilit că biciclistul, un bărbat în vârstă de 53 de ani, din comuna Zorleni, județul Vaslui, a fost acroșat de un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, care după ce l-a acroșat și-a continuat deplasarea spre municipiul Vaslui.
În baza puținelor detalii oferite de victimă, polițistul a reușit depistarea și imobilizarea autoturismului pe DE 581, în localitatea Sălcioara, comuna Banca, județul Vaslui. Conducătorul auto, un bărbat în vârstă de 46 de ani, din municipiul Vaslui, județul Vaslui, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând astfel o valoare de 1,19 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, bărbatul a fost condus la Spitalul Municipal Bârlad, în vederea recoltării de probe biologice, pentru stabilirea alcoolemiei. Biciclistul nu a suferit vătămări corporale în urma producerii evenimentului rutier.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe”.
Sursa: Realitatea de Vaslui
Citește și:
- 19:24 - Wałęsa lansează un avertisment: jocul lui Trump cu Putin ar putea fi extrem de periculos
- 18:16 - Arestare de răsunet în Marea Britanie: Peter Mandelson, vizat într-o anchetă legată de Epstein”
- 17:37 - Alexandra Păcuraru cheamă dobrogenii în fața Catedralei din Constanța. ”Ce se întâmplă azi cu Călin Georgescu este o execuție politică”
- 17:37 - Pagube uriașe provocate de vremea rea: sute de șoferi afectați în Capitală și județul Ilfov
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vaslui și pe Google News


_3160d431a9.webp)




_fa0439aeae.webp)


