A băut și s-a urcat la volan. Polițiștii i-au întocmit dosar penal

A băut și s-a urcat la volan. Polițiștii i-au întocmit dosar penal
Cercetările sunt continuate de către polițiști, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale
În data de 28 noiembrie 2021, ora 17:20, polițiști rutieri din cadrul Poliției Orașului Negrești aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe drumul comunal DC 4, în localitatea Draxeni, comuna Rebricea, județul Vaslui, au oprit în trafic, pentru control, un autovehicul înmatriculat în județul Ilfov, condus de către un bărbat de 41 de ani, din aceeași localitate.
Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0.94 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, bărbatul a fost condus la Serviciul Județean de Medicină Legală Vaslui în vederea recoltării de probe biologice, pentru stabilirea alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate de către polițiști, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe”.
Sursa: Realitatea de Vaslui
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 18:17 - Pensiile din iunie vor veni cu întârzire din cauza sărbătorilor legale
- 17:46 - La 102 ani merge la serviciu, învață olărit și scrie poezii. Povestea bărbatului pe care internetul l-a numit „cel mai fericit om din lume”
- 17:35 - Bătaie generală în Centrul Vechi: Fanii ucraineni veniți la un concert s-au încăierat cu un grup de motocicliști
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vaslui și pe Google News














