Conform informațiilor transmise de Inspectoratul Școlar Judeţean (ISJ) Vaslui, peste 6.300 de copii din județ se află în situația de a avea unul sau ambii părinți plecați să muncească în afara țării.

Cifra însumează atât cazurile în care copiii au un singur părinte și acela e plecat, au ambii părinți plecați și locuiesc cu bunicii sau au ambii părinți din care unul e plecat.

Deși nu se poate generaliza, sunt cazuri în care acest aspect produce efecte negative asupra comportamentului școlar sau social al copiilor, dar există și foarte multe excepții.

”Cele mai grave situații apar unde nu sunt nici ambii bunici. Nu vreau nici să generalizez, nici să etichetez, dar sunt situații în care rezultatele slabe la învățătură, absențele numeroase sau manifestările negative ale elevilor se produc pe fondul absenței unuia sau a ambilor părinți din familie”, a declarat Gabriela Plăcintă, inspectorul general al ISJ Vaslui.

Din cei 45.785 de elevi înscriși în învățământul vasluian, 982 de elevi, reprezentând un procent de 2,14 la sută, cresc departe de ambii părinți, aflați la muncă în străinătate. Cei mai mulți sunt din urban, peste 500 de elevi aflându-se într-o astfel de situație.

”Față de anii școlari trecuți, procentul este în ușoară creștere. Cei mai mulți elevi cu ambii părinți aflați la muncă în străinătate sunt de la ciclul primar, unde 325 de elevi se află în grija bunicilor sau a rudelor. Urmează elevii din clasele liceale, 285 copii având părinții la muncă în alte țări europene”, a completat Gabriela Plăcintă.

Alți 5.357 de elevi, reprezentând 11,70 la sută din totalul lor, au mama sau tata plecat(ă) la muncă în străinătate.

Articolul precedentReținut pentru 24 de ore, după ce a fost prins beat la volan
Articolul următorAnual, școlile din Vaslui pierd câte 2.000 de elevi