Poliţiştii Secției 2 Poliție Rurală Vaslui, din cadrul Poliției Municipiului Vaslui, au reținut un bărbat, în vârstă de 39 de ani, din comuna Tanacu, județul Vaslui, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie și violare de domiciliu.
Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Vaslui au documentat și probat activitatea infracțională a unui bărbat, din comuna Tanacu, bănuit de comiterea infracțiunilor de tâlhărie și violare de domiciliu, la data de 28 martie 2023, în localitatea/comuna Tanacu.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii vasluieni au stabilit faptul că, la data de 28 martie 2023, ora 12:00, pe un drum public din Tanacu, persoana bănuită de comiterea infracțiunii, aflată sub influența alcoolului, ar fi deposedat, prin folosirea violenței, o persoană vătămată minoră, din comuna Tanacu, de mai multe obiecte de îmbrăcăminte pe care aceasta le transporta într-o sacoșă.
Ulterior, acesta ar fi pătruns, fără drept, într-o locuință din localitatea sus-menționată și ar fi refuzat să o părăsească la solicitarea adresată, în mod repetat, de către proprietar (bunica persoanei vătămate).
În data de 29 martie 2023, ca urmare a administrării probatoriului, polițiștii vasluieni au luat față de bărbatul cercetat măsura reținerii, pe o perioadă de 24 de ore.
Astăzi, acesta urmează a fi prezentat Judecătoriei Vaslui, la propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, pentru dispunerea unei măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii vasluieni, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a bărbatului.
Sursa: Realitatea de Vaslui