Actorii Liceului ”Mihail Kogălniceanu” (LMK) Vaslui s-au întors cu numeroase premii de la Festivalul de teatru bilingv “Eugen Ionescu” de la Buzău, competiţie cuprinsă în Calendarul oficial al Ministerului Educaţiei Naţionale.

Ca în fiecare an, cele trei trupe de teatru ale liceului vasluian, două de gimnaziu şi una de liceu, coordonate de profesoara Mihaela-Claudia Liteanu, au fost ovaţionate la scenă deschisă, fiind răsplătite cu două premii I (premiul I la secţiunea liceu în limba franceză cu piesa “Un jour tous les ans”, adaptare de Mihaela Liteanu în traducerea lui Alexandru Mîţă, după piesa australianului Allan Seymour, şi premiul I la secţiunea liceu în limba română cu piesa “A murit Bobby” de Tudor Muşatescu), un premiu II (la secţiunea gimnaziu în limba română pentru piesa “Tema pentru acasă” de Mile Poposki) şi trei premii speciale ale juriului, acordate celor doi elevi de la clasa a XII-a bilingv – franceză – italiană, specializarea ştiinţe sociale din Liceul “Mihail Kogălniceanu” Vaslui: pentru Cel mai bun actor la secţiunea franceză – liceu – totodată şi pentru cea mai bună pronunţie în limba franceză elevului Radu Neacşu; aceluiaşi Radu Neacşu, Cel mai bun actor la secţiunea română – liceu; elevei Ramona Gherasim – de asemenea, premiul special al juriului pentru cea mai bună actriţă de la secţiunea liceu.

Festivalul a fost organizat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Buzău, Centrul Cultural Francofon Buzău și Colegiul Naţional “M. Eminescu” Buzău.

În cadrul evenimentului s-au organizat ateliere de perfecţionare a competenţelor de comunicare în limba franceză, organizate pentru elevi, adulţi și profesori de limba franceză din Buzău, coordonate de Jan Novak, (Asociaţia DramEducation din Polonia) şi Laurent Van Wetter, dramaturg francofon belgian. Atelierele au fost organizate cu sprijinul Delegaţiei Valonia Bruxelles din Bucureşti.

Dramaturgul român de expresie franceză Matei Vişniec a fost prezent la acest festival prin cele 3 filme realizate de TVR Iași: „Parisul lui Matei”, „Provenţa, paradisul posibil”, „Matei Vişniec, rege la Avignon”.

La cele două seecţiuni ale concursului au participat 24 de trupe de teatru şcolar din Vaslui, Buzău, Alexandria, Craiova, Piatra Neamț, Botoşani, Brăila, Cernavodă și Focşani.

Articolul precedentProblemele educației, vechi și actuale
Articolul următorUn tir echipat necorespunzător a blocat circulația pe DN 15D