Școala Gimnazială Preutești, Județul Suceava, a organizat și găzduit cea de a X-a ediție a Proiectului concurs „Istoria fără manual”.

Proiectul este conceput ca o prelungire a activității didactice, elevii derulând o serie de activități menite să dezvolte și să consolideze sentimentul patriotic și pasiunea pentru istorie.

La această ediţie au participat echipaje reprezentative din 13 școli provenite din majoritatea județelor Moldovei: Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui.

Proiectul a implicat un concurs între echipaje structurat pe trei probe: ( a) întrebări generale din Istoria românilor și Istoria universală cu 4 variante de răspuns, b) recunoașterea unor personaje/locuri/monumente/obiective de interes public și istoric din România și din lume, c) proba practică în care echipajele vor rezolva un Rebus arheologic în care vor potrivi corect și vor lipi piesele unor vase ceramice sparte).
Fiecare dintre probe a fost moderată de către un profesor, iar juriul ales în prealabil din cadrul colaboratorilor a contorizat cu obiectivitate răspunsurile.

Probele concursului își modifică structura la fiecare ediție, astfel încât elevii să se confrunte cu situații noi care să le stârnească interesul și curiozitatea pentru Istorie.

Câştigătorii acestei ediţii şi a trofeului “Istoria fără manual” sunt elevii de la Școala Gimnazială ”Sfântul Andrei” Tăcuta, județuș Vaslui, coordonaţi de către prof. Constantin Crăescu și  prof. Lucian Iftene, directorul școlii.

Pe locul II, câştigători ai medaliilor de argint,  Școala Gimnazială Nr.1 Răucești, jud. Neamț, prin coordonator şi director, prof. Traian Anton,
iar pe locul III, adjudecându-şi medaliile de bronz, Colegiul Național ”Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți, director, prof.dr. Puiu Adrian.

Juriul acestei ediţii a fost alcătuit din expert patrimoniu Mihaela Băbuşanu, prof. Marina Anton, prof. Iulia Gavril, prof. Elena Negru şi prof. Cătălina Olari.

O altă particularitate a acestui proiect este faptul că toţi profesorii de istorie implicaţi, sunt absolvenţi ai Universităţii “Ştefan cel Mare” Suceava.
“Istoria fără manual” se dovedeşte a fi un proiect de succes care își întăreşte de la prima ediţie longevitatea şi îşi păstrează entuziasmul de a crea alte și alte experiențe frumoase de cunoaștere și învățare a istoriei.

Articolul precedentVasluianul Mihai Sava a câștigat centura la ”Born to Fight 2” Galați
Articolul următorProfesori din mediul universitar ieșean vor fi prezenți la Zilele Școlii ”Dimitrie Cantemir”