Un bebeluș de numai 12 luni din satul Emil Racoviță, comuna Dănești, a fost victima unui incendiu.
Locuința părinților a fost cuprinsă de flăcări, iar sugarul a fost scos târziu afară, medicii ajunși la fața locului găsindu-l în stare gravă.
Acesta avea arsuri pe 80 la sută din suprafața corpului, pronosticul echipei medicale fiind rezervat.
El va fi trimis la clinica de arși din București.
Urmează ca echipajul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență să stabilească cauza producerii incendiului.