Poliţiştii vasluieni au reţinut un bărbat din Vutcani, județul Vaslui bănuit de comiterea infracțiunii de tentativă la tâlhărie calificată.

Polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale al Poliției Municipiului Vaslui au probat activitatea infracțională a unui bărbat în vârstă de 20 de ani, din localitatea Vutcani, județul Vaslui, bănuit de comiterea unei infracţiuni de tentativă la tâlhărie calificată.

În data de 04 iulie  a.c., în jurul orei 16:10, polițiștii au fost sesizați de către un bărbat din Vaslui, cu privire la faptul că, în cursul aceleiași zile, o tânără de 17 ani din localitatea Costești, județul Vaslui a fost amenințată cu un cuțit de un bărbat necunoscut, care a încercat să o deposedeze de o sumă de bani.

„În urma cercetărilor efectuate, polițiștii vasluieni au identificat persoana bănuită de comiterea tentativei de tâlhărie calificată în persoana unui bărbat de 20 de ani din Vutcani, județul Vaslui. Acesta cunoștea persoana vătămată și sub pretextul restituirii unui dispozitiv electronic a pătruns în apartamentul din municipiul Vaslui unde se afla persoana vătămată, ocazie cu care, a amenințat-o cu un cuțit, în încercarea de a o deposeda de o sumă de bani. Victima a reușit să ceară prin strigăte ajutorul vecinilor, după care, din cauza emoțiilor și-a pierdut cunoștința. În timpul în care persoana vătămată a fost inconștientă, bărbatul a căutat suma de bani fără succes și ulterior, a părăsit locuința, fugind”, au precizat reprezentanții IPJ Vaslui.

În urma agresiunii, tânăra a suferit leziuni traumatice care vor necesita 3-4 zile de îngrijiri medicale.

În data de 4 iulie a.c., bărbatul cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la tâlhărie calificată, a fost reținut de către polițiști pentru 24 de ore, iar în data de 5 iulie a.c., Judecătoria Vaslui a dispus arestarea sa preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile.

Articolul precedentCOD GALBEN. Județul Vaslui lovit de furtuni. Avertizare până luni seara la ora 22:00
Articolul următorMinori prinși la furat lucernă, s-au întors cu „întăriri”. Proprietarul a ajuns la spital