La data de 21 iunie 2023, ora 01.30, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Vaslui, din cadrul Poliției Municipiului Vaslui, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe drumul comunal DC9, în localitatea/comuna Solești, județul Vaslui, au depistat și oprit, în vederea controlului, un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, condusă de către un tânăr de 21 de ani, din comuna Solești.
Procedând la efectuarea de verificări, polițiștii au constatat că permisul de conducere prezentat de tânăr cu ocazia controlului, eliberat de autoritățile din Republica Moldova, prezintă suspiciuni de contrafacere, iar tânărul nu ar deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii Poliției Municipiului Vaslui, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii și probării activității infracționale a tânărului, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ”fals material în înscrisuri oficiale”, ”uz de fals”, ”complicitate la fals material în înscrisuri oficiale” și ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.
Sursa: Realitatea de Vaslui