Astăzi, la sediul Primăriei Bârlad, a avut loc ședința pentru deschiderea plicurilor cu oferte privind concesionarea delegării transportului în comun din municipiul Bârlad. Ofertele s-au putut depune până pe 4 aprilie, ora 10:00.

Cu puțin timp înainte ca termenul pentru depunerea plicurilor cu oferte să expire, la sediul primăriei Bârlad s-au prezentat reprezentanții celor două firme de transport, respectiv Unistil și Vertrantis, care și-au manifestat interesul preluării contractului pentru efectuarea transportului în comun, pe o durată de maxim doi ani, până la organizarea unei noi licitații care să facă obiectul transportului pe șase ani.

Imediat după deschiderea ofertelor și după ce membrii comisiei au verificat documentația depusă pentru fiecare dintre cele două firme, au apărut contrele pe termeni juridici între reprezentanții celor două firme de transport.

Unistil și Vertrantis s-au acuzat reciproc că n-ar mai avea dreptul de a participa la o astfel de selecție de oferte, motivările fiind, de o parte și de alta, că nu s-a dus la îndeplinire contractul în derulare și că flota de autobuze nu corespunde cerințelor.

Oferta celor doi transportatori: 2 lei pe biletul de călătorie.

Ambele oferte ale celor două firme de transport care vor să presteze transportul în comun de călători sunt de 2 lei, fiecare.

Membrii comisiei de licitație pentru concesionarea transportului public în comun vor analiza punctual cele două oferte și vor alege un câștigător, în baza celei mai avantajoase oferte, în zilele următoare.

Articolul precedentPrimăria Bârlad angajează 8 casieri pentru încasare Taxă Salubritate
Articolul următorHuși – Anchetă în cazul Cimitirului Evreiesc profanat