“Căsuța cu Povești Muzicale” este un proiect original Alumnus Club UNESCO ce îi ajută pe cei mai mici elevi să descopere frumusețea muzicii clasice și a poveștilor. Aceasta este a V-a ediție a proiectului și va fi realizată în parteneriat cu Ateneul din Iași.

În luna octombrie, spectacolul educațional-cultural interactiv pentru copii “Căsuța cu Povești Muzicale” se va desfășura în cadrul Școlii cu clasele I-VIII Nicolae Iorga din Focșani, Școala Gimnazială nr. 5 Principesa Elena Bibescu din Bârlad, Școala Gimnazială Alexandru Ioan Cuza din Vaslui și Școla Gimnazială Grigore Ghica Voievod din Suceava. Spectacolul reprezintă o oportunitate unică pentru elevii claselor 0-4 de a se bucura în cadrul școlilor lor de un spectacol muzical de operă excepțional, special creat pentru ei.

Spectacolul va conține fragmente din operele Peter Pan (de Laurențiu Profeta), Motanul încălțat (de Cornel Trăilescu) și Fata moșului și fata babei (de Florin Comișel) și îi va implica pe copii în diverse jocuri interactive astfel încât aceștia să asimileze noi informații în cel mai plăcut mod posibil.

Pe parcursul spectacolului moderatorul și personajele vor interacționa constant cu micii spectatori și îi vor învăța noțiuni de cultură generală aferente mai multor domenii precum literatura, istoria muzicii clasice românești, noțiuni de dans, canto, regie, curiozități despre compozitor și informații despre lumea artiștilor.

Echipa artistică îi va reuni pe dirijorul Cosmin Morariu, instrumentiștii Alexandra Honciuc, Iulia Năstase, Laurențiu Pârâu, Leanca Daniel,  Arva Edit și soliștii Dumitru Florescu, Alexandra Paftală, Vlad Baba, Ana Heghy, Codrin Dănilă, Cezara Fantu și Daniel Onoae.

„Alumnus Club UNESCO a fost înființată în anul 2000 și pe parcursul celor 18 ani de activitate neîntreruptă a implementat numeroase proiecte educaționale, majoritatea adresate în exclusivitate tinerilor și copiilor. Asociația implementează “Căsuța cu povești muzicale”, în vederea promovării activităților culturale interdisciplinare în școlile din România și a dezvoltării interesului publicului tânăr pentru activitățile culturale.

Acest proiect cultural este  co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Mulțumim partenerilor noștri media: Realitatea de Vaslui, BDB News, Suceava news, Societatea Muzicală, Radio România Cultural, Radio România Muzical și Baboom”, au precizat organizatorii evenimentului.

Articolul precedentȘtafeta Veteranilor ajunge la Vaslui
Articolul următorȘtafeta Veteranilor, popas la statuia lui Ștefan cel Mare