Câțiva maratoniști din Bârlad și Vaslui participă la Ștafeta Veteranilor, care a ajuns luni seara la Vaslui, cu un popas la statuia lui Ștefan cel Mare de la Podul Înalt.

Voluntari din Bacău au alergat până la Vaslui unde au fost așteptați de voluntari de la grupul ”Atleta la orice vârstă” Bârlad și alți voluntari din Vaslui.

Astăzi, Ștafeta Veteranilor a plecat către Iași, participanții de la Vaslui alergând în grup până la ieșirea din municipiul Vaslui, după care fiecare va alerga câte 9 kilometri.

”Dedicată Zilei Armatei României, care se apropie, dar și Centenarului, ștafeta se desfăsoară în acest an pe trei trasee simbolice: albastru, galben și roșu. Noi suntem pe traseul roșu, startul fiind dat la Tulcea, urmând ca acțiunea să se încheie la Carei, pe 25 octombrie”, a spus Aurel Anița, vicecampion balcanic la categoria veterani.
Ştafeta Veteranilor este un eveniment comun militar şi civil, bazat pe ştafetă la care participă peste 200 maratonişti şi biciclişti, care parcurg peste 3.300 kilometri, având ca scop să promoveze valorile naţionale şi respectul faţă de veteranii şi eroii României. Participanţii la acest eveniment se vor opri pe traseu, la monumentele închinate Eroilor Neamului, pentru a-şi arăta respectul faţă de eroismul şi jertfa acestora.

GALERIE FOTO

 

Articolul precedentUnul dintre cele mai frumoase spectacole pentru copii din România, ajunge în luna Octombrie la Bârlad!
Articolul următorPrimele jocuri de la ”Handbalul în școlile de la sate”