Sâmbătă, 27 octombrie, în jurul orei 15:20, la Punctul de Trecere a Frontierei Borş, s-a prezentat la intrarea în ţară pentru efectuarea formalităţilor specifice trecerii frontierei, Paul Roșca, în vârstă de 41 de ani, cetăţean român cu domiciliul în judeţul Vaslui.
În momentul efectuării verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele bărbatului era emis, de către autorităţile din Spania, un mandat european de arestare, pentru săvârşirea infracţiunii de jaf armat.
Persoana în cauză a fost predată unor echipaje operative din cadrul Inspectoratelor de Poliţie Judeţene Arad şi Bihor, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.