La nivelul judeţului Vaslui mai sunt în viaţă 2.020 de veterani sau veterane de război şi văduve de veterani.

În cursul anului 2019, un număr de cinci veterani de război şi o veterană care a activat pe front ca soră medicală au împlinit sau urmează să împlinească vârsta de 100 de ani.

O parte din aceștia au onorat invitația  Centrului Militar Judeţean Vaslui, participând la o întâlnire omagială.

„Avem astăzi onoarea de a-i avea printre noi pe cei mai importanţi oameni din judeţ. Nu m-am referit cu această formulă protocolară la niciuna dintre autorităţile administraţiei publice, nici chiar la mine, nici la cele militare, ci la aceia care sunt cu adevărat cei mai importanţi oameni, la veteranii de război, pentru că ei au fost în stare, atunci când patria i-a chemat, să răspundă în modul cel mai strălucit, asumându-şi toate greutăţile, până la sacrificiul suprem”, a spus Dumitru Buzatu, președintele CJ Vaslui, în cadrul întâlnirii organizate, cu prilejul Zilei Veteranilor de război.

Preşedintele CJ Vaslui le-a înmânat veteranilor prezenţi plachete omagiale pentru curajul dovedit în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Articolul precedentMii de vasluieni, fără medici de familie
Articolul următorMăsuri de fluidizare a traficului în punctele de frontieră pentru perioada Sărbătorilor Pascale și a minivacanței de 1 Mai