Leonard Bibirig, antrenor CSM Vaslui

La finalul victoriei cu CSM Focșani, scor 30-26, Leonard Bibirig s-a arătat mulțumit de jocul echipei sale, chiar dacă nu a reușit să fie constantă în evoluție până la final.

”Pentru noi nu a contat rezultatul, ci ceea ce am pus în practică la antrenamente. Cu Bacău am făcut un meci foarte bun, am reușit să fim constanți pe parcursul celor 60 de minute. Cu Focșani am avut o primă repriză foarte bun. În a doua parte nu am mai avut același ritm, asta și datorită băncii scurte. O parte dintre jucători au avut niște contuzii din prima repriză și nu au mai putut evolua”, a spus Leonard Bibirig.

Antrenorul CSM Vaslui este, însă, încântat de evoluția jucătorilor, care cresc în valoare de la un meci la altul: ”Ceea ce ne bucură pe noi este faptul că de la lună la lună creștem în valoare, iar acest aspect își va spune cuvântul pe viitor. Sunt foarte mulțumit de jucătorii pe care îi am acum. Au progresat foarte mult de pe 5 august și până în prezent. Tragem, muncim zi de zi, ca să ajungem sus”.

CSM Vaslui debutează în primul retur al Diviziei A pe 3 noiembrie, în deplasare, cu CSM 2 Bacău.

Articolul precedentLocalitățile fără curent electric în perioada 5 – 11 noiembrie
Articolul următorVIDEO-Sandu Iacob: ”Ne vedem la anul în Ligă”