Duminică, în jurul orei 16:30, polițiștii din Bârlad au dat în consemn un autovehicul care a fost furat de pe raza municipiului Bârlad și care se îndrepta spre municipiul Tecuci. Polițiștii gălățeni au acționat prompt și au identificat mașina sustrasă pe DE 581, moment în care au pornit în urmărire.

O adevărată urmărire ca-n filme a avut loc între localitățile gălățene Berheci și Priponești, când echipajele de poliție au încadrat autoturismul furat și au încercat să-l oprească. Inițial i-au făcut semn să oprească, însă conducătorul auto nu s-a conformat, iar polițiștii au plecat în urmărirea sa, solicitânt sprijin și postului de poliție din Munteni.

După mai bine de 10 kilometri, polițiștii au reușit să-l tragă la marginea drumului și l-au imobilizat pe cel aflat la volan.

În urma verificărilor, s-a constatat că bărbatul de 42 ani, din judeţul Vaslui, care ar fi sustras autoturismul, avea permisul de conducere retras din cauze medicale, neavând dreptul de a conduce.

Bărbatul, care este cercetat pentru furt în scop de folosinţă şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere, a fost predat poliţiştilor vasluieni, care continuă cercetările.

Articolul precedentUn nou caz pozitiv PPA la mistreț, în județul Vaslui
Articolul următorKlaus Iohannis: „Efortul autorităților nu va fi suficient fără cooperarea cetațenilor”