Liga Culturală pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni, filialele din Vaslui și Iași, alături de Primăria și Școala gimnazială “Theodor Rosetti” din Solești au ținut să marcheze 110 ani de la plecarea în neființă a marii doamne a neamului românesc Elena Cuza.
Manifestările au debutat la mormântul Elenei Cuza din cimitirul aflat gard în gard cu conacul familiei Rosetti, conac aflat în stare avansată de degradare.
Au fost depuse coroane de flori, după o slujbă de pomenirea morților ținută de preoți din zonă, în frunte cu protopopul de Vaslui, Adrian Chirvase.
Gazda manifestărilor, Mona Bujor, primarul comunei Solești a ținut să mulțumească oficialităților, cât și celorlalți invitați prezenți la eveniment.
Programul a continuat cu un simpozion având drept tema viața și activitatea celei ce a fost Elena Cuza.
Momentul artistic omagial, susținut de ansamblul „Soleștenii”, recitatorul Dan Ailincăi și un grup de soliste din ansamblul folcloric ”Floarea Dorului”, a încheiat o acțiune de succes.
FOTO