Porțiunea de carosabil din zona parcului „Victor Ion Popa” din Bârlad pare a fi o zonă cu ghinion pentru șoferii care o tranzitează, numai în ultimele două luni înregistrându-se un număr de cinci accidente semnalate la numărul unic de urgență 112.
Astăzi dimineață, în jurul orei 10:00, patru autoturisme au fost implicate într-un carambol în urma căruia o persoană a ajuns la spitalul municipal din Bârlad, cu un traumatism toracic sever.
Conform cercetărilor de la fața locului, autovehiculele se deplasau pe direcția de mers Centru spre Grădină și în momentul în care trei dintre ele au oprit la culoarea roșia a semaforului de la intersecția bulevardului Republicii cu strada Mihail Kogălniceanu, un autoturism înmatriculat în județul Vaslui a venit cu viteză din spate, tamponând și proiectându-le pe cele din fața sa, unul în altul. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, polițiștii urmând să stabilească împrejurările în care s-a produs accidentul.
Istoricul accidentelor din zonă
De asemenea, în aceeași perioadă, pe aceeași porțiune de drum s-au produs numeroase tamponări ușoare care însă nu au necesitat intervenția echipajelor de poliție, conducătorii auto rezolvând incidentele pe cale amiabilă.