Polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, au lansat Campania ”Hoții iți invadează intimitatea”, care are ca scop informarea populației cu privire la modalitățile de prevenire a furturilor din locuință. La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au desfășurat activități preventive în cadrul acestei campanii.

 

Aceștia, împreună cu polițiști din cadrul Postului de Poliție Transporturi Feroviare  Bârlad, s-au întâlnit cu cetățenii aflați în zona Gării Bârlad, precum și în zona adiacentă acesteia, oferindu-le suportul informaţional privind infracţionalitatea  contra patrimoniului – legislaţie în vigoare, moduri de operare, modalităţi de autoprotecţie.

Au fost desfășurate activități preventive și la Liceul Pedagogic ”Ioan Popescu” Bârlad, unde peste 58 de elevi, împreună cu 2 cadre didactice, au primit recomandări privind furturile din locuințe, prevenirea violenței în școli, comportamentele antisociale generatoare ale delincvenței juvenile și consecințele comportamentului deviant.  

Imagine

Articolul precedentCel puțin 8 mașini cu cauciucurile tăiate la Bârlad în ultima săptămână!
Articolul următorUn bărbat și-a omorât concubina și a intrat în stop cardio-respirator înainte să fie audiat de poliție