Imediat după anunțul publicat pe 4 aprilie 2019, privind scoaterea la concurs postul de șef la DAPPC Bârlad, un număr de 11 persoane s-au prezentat cu dosarul pentru înscriere. După selecția dosarelor, au rămas doar zece. La proba scrisă s-au prezentat doar patru candidați, pe care au terminat-o doar trei dintre ei.

Cale liberă pentru un singur candidat!?

Șase candidați nu s-au prezentat la concurs deși s-au îmbulzit cu dosarele pentru înscriere, creând senzația că este cel mai dorit loc de muncă. În mod ciudat, nici măcar actualul director-interimar, Andrei Cărăbăț, nu s-a prezentat la proba scrisă programată pentru data de 16 aprilie a.c. .

În sală au intrat doar patru dintre cei zece aspiranți înscriși, însă imediat a fost eliminat un concurent căruia i-a sunat telefonul în timpul probei scrise. Dintre cei trei, cel mai mare punctaj l-a obținut Mircea Iosipescu (72,07), cel care este fostul șef al SICE (Serviciul de Investigare a Criminalității Economice) din Cadrul Ipj Vaslui. Soția sa, procurorul Mihaela-Larisa Iosipescu, este fosta șefă DIICOT Vaslui și care a fost avansată în Structura Centrală ca procuror șef serviciu în cadrul Serviciului de Informații Clasificate.

Singura contestație i-a aparținut candidatului Ștefănescu Aurelian iar după recorectare, punctajul acestuia a scăzut de la 37,33 la 34,00 puncte.

Astăzi are loc proba interviului pentru singurul candidat rămas în cursă, Mircea Iosipescu.

Direcțiile din subordinea Primăriei, împărțite ca în filmele cu Mafia!?

Nimeni nu vrea să vorbească deschis, dar e binecunoscut faptul că șefii care conduc instituțiile aflate în subordinea administrației, chiar dacă sunt numiți prin concurs, mare parte dintre ei sunt de fapt oamenii partidelor. Printr-un acord mut, partidele își „împart” aceste instituții și nu-și trimit candidații la concursurile organizate pentru funcțiile de conducere peste cei ai adversarilor politici.

Drept dovadă, la ședințele de la sediile partidelor, pot fi văzuți directorii acestor servicii, unii dintre ei neavând nici măcar adeziune depusă.

Pe surse, am aflat de foarte multe ori că unui candidat la un fotoliu de conducere de la un asemenea serviciu, îi trebuie „girul” partidului, în caz contrar, la proba interviului este pus în dificultate sau la cea scrisă este avantajat un alt candidat cu bibliografia „suflată”.

Singurul care ar fi dat în acest moment peste cap toate aceste „rotițe” este fostul polițist Mircea Iosipescu, care a candidat pur și simplu, fără sprijin politic.

Centrul Național de Informare Turistică: post obținut prin concurs de soția unui consilier local din Bârlad

Deși Centrul Național de Informare Turistică este în directa subordonare a Consiliului Local Municipal Bârlad (CLMB) și teoretic, câștigătoarea concursului – Pascaru Diana Cristina, se află sub comanda directă a soțului său – Pascaru Costel Eugen, nimeni nu pare a fi îngrijorat de situația că s-ar putea naște un conflict de interese prevăzut de Legea nr. 161/2003.

Contactat după susținerea probei scrise a concursului la care s-a înscris soția sa, consilierul Costel Eugen Pascaru a spus că nu cunoștea acest aspect, anume că Centrul de Informare Turistică se află în subordinea CLMB și că, în mod sigur, soția sa nu va mai susține interviul pentru ocuparea postului.

Diana Cristina Pascaru a obținut 84 de puncte la proba scrisă și 71,67 pct. la interviu. O altă concurentă – Lucuta Ingrid Lavinia, a obținut la proba scrisă 52 de pct. iar la proba interviului 73,67 pct.

Posturi în primărie cu cerințe… dedicate

De reamintit ar fi și concursul organizat în urmă cu un an și ceva, pentru ocuparea funcției de consilier, clasa I, gradul profesional principal, în cadrul Biroului de Presă – Relații cu Publicul și Relații cu Instituțiile de Învățământ, Cultură, Sănătate și Sport, din cadrul aparatului de specialitate al primarului. În primă fază, s-a cerut că „pretendentul” să aibă studii de jurnalism, la acea vreme doar o singură persoană încadrându-se la respectivele cerințe, însă în ziua concursului, a uitat să intre în sală pentru a susține proba scrisă. La a doua organizare de concurs, s-a renunțat la „cerința” principală. Postul a fost ocupat în cele din urmă, de același candidat care a uitat cum se deschide ușa sălii de concurs.

Așteptăm cu interes următoarele concursuri pentru funcțiile publice.

Articolul precedentJuniorii 1 de la LPS Vaslui merg la turneul final-Speranță, de la Odorhei
Articolul următorA început decolmatarea și igienizarea pârâului Valea Seacă